Home » D:News » Totul până la bani! Cine investeşte în programul Artemis poate trimite astronauţi pe Lună

Totul până la bani! Cine investeşte în programul Artemis poate trimite astronauţi pe Lună

Totul până la bani! Cine investeşte în programul Artemis poate trimite astronauţi pe Lună
Publicat: 28.10.2019
Şeful Agenţiei spaţiale americane, Jim Bridenstine, a anunţat că ţările care vor trimite astronauţi pe Lună, după cei americani, vor fi alese în funcţie de contribuţiile financiare la programul Artemis al NASA, potrivit france24.com, citat de agenţia de presă Mediafax.

Mai multe ţări şi-au exprimat interesul de a trimite astronauţi pe Lună în cadrul misiunilor cu echipaj uman organizate de NASA, însă primul stat care se va bucura de acest privilegiu va fi cel care va avea cea mai mare contribuţie financiară la programul Artemis, a anunţat Bridenstine, săptămâna trecută, la o întrunire organizată în Washington, la cea de-a 70-a ediţie a International Astronautical Congress.

NASA doreşte să se întoarcă pe Lună, în cadrul programului Artemis, pentru a putea pregăti viitoarele misiuni pe Marte şi a anunţat că vrea să se asocieze în acest sens cu parteneri străini.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi cea japoneză au anunţat public că vor să se implice în programul Artemis, care are ca scop întoarcerea astronauţilor americani pe Lună până în 2024.

„Scopul este să avem multe naţiuni diferite care trăiesc şi lucrează pe Lună în acelaşi timp”, a spus Bridenstine.

15 ţări, printre care SUA, Rusia, Canada, Japonia, colaborează la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), iar astronauţi de 19 naţionalităţi au ajuns în misiuni acolo.

În cazul ESA, parteneriatul este bazat pe schimbul de bunuri şi servicii.

Bridenstine a mai spus că nu este sigur dacă de la a doua misiune pe Lună vor fi acceptaţi non-americani, că totul va depinde de ce vor fi învăţat din prima. „Dar în mod sigur vor fi multe oportunităţi când totul va deveni sustenabil”, a mai spus acesta.

O staţie spaţială va fi amplasată pe o orbită eliptică a Lunii, la distanţă de minimum 2.993 de kilometri de aceasta, iar construcţia avanpostului va debuta în anii 2020, au anunţat, în iulie, NASA şi ESA. Lunar Gateway va fi folosită ca punct de staţionare pentru astronauţii care vor călători pe Lună, dar şi pentru misiunile pe alte corpuri din Sistemul nostru Solar. Avanpostul spaţial va fi folosit minimum 15 ani şi va include module aparţinând mai multor agenţii spaţiale, inclusiv din Japonia, SUA şi Europa. Aceasta va fi o bază permanentă, echipele de astronauţi putând locui acolo mai multe luni.

NASA a anunţat, la începutul anului, că americanii se vor întoarce pe satelitul natural al Terrei în maximum cinci ani, respectiv în 2024. În perioada 16 – 20 iulie a fost marcată împlinirea a 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună, realizată de NASA. Cea mai recentă misiune de acest tip, din seria Apollo, a avut loc în 1972, iar de atunci niciun om nu a mai păşit pe Lună. De decenii, NASA a pendulat între misiunile pe Marte şi cele pe Lună, fiind o victimă a schimbărilor de administraţie prezidenţială. Mai recent, Barack Obama a cerut realizarea de misiuni pe Marte, în timp ce actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este interesat de cele pe Lună.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...